nemirschi_nicolae_ministrul_mediuluiUltimele noutati. Programul Casa Verde a fost amânat din nou, pe termen nedeterminat, atât pentru ca bugetul fondului de mediu nu a fost aprobat, cât si din cauza ca Ministerul Mediului a identificat patru probleme ale programului, a declarat, joi, ministrul de resort, Nicolae Nemirschi.

„Am identificat patru probleme care au determinat amânarea acestui program. Prima tine de o incapacitate la nivelul Administratiei Fondului de Mediu de a îndeplini prima sarcina, si anume validarea instalatorilor. A doua se refera la niste nereguli din ghidul solicitantului, legate de neclarificarea principiului ‘primul venit, primul servit’. De asemenea, cred ca multi solicitanti vor cere acesti bani pentru case de vacanta si nu mi se pare oportuna cheltuirea atâtor bani pentru aceste locuinte, pe care oamenii le folosesc de cel mult câteva ori pe an”, a spus Nemirschi.

În plus, el este nemultumit de faptul ca ghidul nu precizeaza câti dintre producatorii echipamentelor de energie eoliana, de panouri solare sau pompe geotermale trebuie sa provina din România sau din Uniunea Europeana, deoarece nu vrea ca „produse din Asia, care au preturi mici si o calitate necorespunzatoare, sa fie cele mai vândute prin acest program”.

Ministrul Mediului a adaugat ca va prezenta aceste probleme în sedinta de guvern de vineri, urmând ca Executivul sa aleaga între revizuirea ghidului solicitantului, reducerea partiala a finantarii pentru acest program, continuarea lui în forma propusa de fostul ministru al Mediului – Attila Korodi – si anularea întregului program de înlocuire sau completare a sistemului clasic de încalzire cu sisteme care folosesc energie alternativa.

„Sursa de bani poate fi îndreptata atât în aceasta zona (spre acest program n.r.), cât si spre alte zone care pot produce locuri de munca si bani pentru România”, a mai spus Nemirschi.

Pâna joi dimineata au fost validate 367 de firme de instalatori pentru programul Casa Verde

Pâna joi la ora 10, fusesera validate 367 de firme din întreaga tara, iar pentru restul de 1.490 de companii interesate au fost întocmite scrisori de refuz, care cuprind si motivul respingerii, a declarat presedintele Administratiei Fondului de Mediu, Mihai Toti, care raspunde de programul Casa Verde.

Atât Toti, cât si Nemirschi se asteapta, însa, la contestatii din partea firmelor respinse, de aceea nu au repartizat sumele anuntate pentru acest program.

„E suficient ca o contestatie sa fie admisa, ca sa fim nevoiti sa recalculam repartizarea banilor”, a explicat Nemirschi.

Bugetul pentru programul Casa Verde anuntat, initial, pentru acest an, de 520 milioane lei, îl depaseste de 2,3 ori pe cel de înlocuire a parcului auto (Programul Rabla), de 228 milioane lei.

Programul Casa Verde de înlocuire a sistemelor clasice de încalzire cu surse alternative de energie este finantat din taxa de poluare auto, iar bugetul alocat pentru 2009 este de 520 milioane lei – 400 milioane lei pentru populatie, iar restul pentru autoritati locale, ONG-uri, scoli, ocoluri silvice.

Daca guvernul va decide continuarea programului în forma actuala, populatia va primi subventii de 90% din cheltuielile cu aceste instalatii, dar nu mai mult de 25.000 lei de instalatie, banii urmând sa fie virati direct firmelor instalatoare, acestea fiind cele care vor decide, de altfel, si tipul de instalatii necesare, în functie de locuintele solicitantilor.
sursa: newsin.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (6 votes cast)
Casa Verde a cam rămas fără panouri solare..., 5.0 out of 5 based on 6 ratings