Kit fotovoltaic independent pentru casa

Kit fotovoltaic independent pentru casă

Uneori sau, mai bine zis, de cele mai multe ori fericirea nu poate fi descrisă într-un sigur cuvânt. Ea reprezintă suma mai multor factori. Desigur, fericirea este și subiectivă astfel că dacă pentru un om fericirea însemnă un sentiment precum iubirea, pentru altul fericirea poate însemna mâncare sănătoasă, aer curat, o dimineață la munte cu raze de soare și desigur clipe petrecute alături de cei dragi.

Dreptul la fericire îl avem cu toții însă uneori mai trebuie să muncim pentru ea și nu neapărat numai pentru a o avea noi ci și pentru a oferi celorlalți șansa de a se  bucura de ea. Cum putem face asta? Axându-ne pe respectarea unor principii ce le asigură tuturor posibilitatea de a se bucura de cel puțin câteva dintre lucrurile ce reprezintă bucuria noastră.  Spre exemplu putem fi  atenți să lăsăm în urma noastră o planetă curată, putem fi atenți să nu poluăm aerul, să nu defrișăm pădurile montante și să nu otrăvim apele.

Ultilizarea resurselor regenerabile

Printre principiile care trebuie respectate pentru ca aceste lucruri să fie posibile se numără utilizarea resurselor de energie regenerabile, în cazul de față kitul fotovoltaic independent pentru casă. Pentru a  obține energie electrică verde se poate folosi kitul fotovoltaic independent pentru casă.  O celulă fotovoltaică este un dispozitiv electric care transformă energia luminii direct în energie electrică printr-un efect fotovoltaic. Este o formă de celulă fotoelectrică care, atunci când este expusă la lumină, poate genera curent electric fără a fi atașată la nici o altă sursă de tensiune. Termenul „fotovoltaic” vine de la greacă phos, care înseamnă „lumină”, și la „volt”, unitatea de forță electro-motrice, modelul Volt, care la rândul său provine de la numele de familie de fizicianul italian Alessandro Volta, inventator al bateriei. Termenul „foto-voltaice”, a fost utilizat în limba engleză din 1849.

Kit fotovoltaic independent pentru casă

Acest kit fotovoltaic policristalin este format din patru panouri electrice multicristaline IPP 200W, o automatizare solară Steca Tarom 235-12V-24V-35A și o baterie solară 12V 100Ah 31 TRJ AGM. Kitul fotovoltaic independent pentru casă poate fi folosit atât pentru uz rezidențial, cât și pentru o scară mai largă de aplicații, cum ar fi pentru iluminatul interior și exterior, încărcarea utilajelor necesare, alimentarea cu energie a echipamentelor electrice într-o fermă.

Informații suplimentare despre kitul fotovoltaic independent pentru casă sunt pe esolar.ro

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (7 votes cast)
Casă cu electricitate ecologică cu ajutorul kitului fotovoltaic independent pentru casă, 5.0 out of 5 based on 7 ratings